Biserica Dichiu

Biserica Parohială Dichiu nu poartă vreo pisanie sau inscripţie din care să rezulte anul construcţiei sau numele ctitorilor. Stilul este însă din epoca brâncovenească.

După tradiţie, primul ctitor ar fi fost un monah care era “dichiu”, adică mai-mare peste călugării de la Sfânta Mitropolie, ajutat în osteneli de un bun creştin, cu numele de Tirchilă, de unde apoi numele de Dichiu-Tirchileşti, cum ulterior s-a numit şi mahalaua dimprejur.

Se crede că ar fi fost construită între anii 1773-1775, ca schit de călugări, cu mult în afara oraşului. Cu timpul, când Bucureştiul s-a extins, a fost transformată în Biserică Parohială (de enorie), cu o modificare a construcţiei, prin alungirea clădirii şi ridicarea unei turle de lemn (1880), cum se prezintă şi astăzi.

Între anii 1949-1955, bisericii i s-au făcut reparaţii interioare, prin desfacerea tencuielilor până la cărămidă şi pictarea ei în întregime. În anul 1955 i s-au făcut şi reparaţii exterioare.

Adresa: Str. Icoanei nr. 73, sector 2.

Biserica Sf. Visarion

Adresa: Str. Visarion nr. 14, sector 1.

Palatul Ghica-Grădişteanu

Adresa: Str. Nicolae Iorga nr. 1 (intersecţia Căii Victoriei cu Str. Nicolae Iorga), sector 1.

Biserica Sfântul Ştefan – “Cuibul cu Barză”

Textul Pisaniei aflat deasupra uşii de la intrarea în pronaos din anul 1898 ne dezleagă misterul numelui acestui sfânt lăcaş: în vechime, berzele şi-au făcut cuibul pe acoperişul de şindrilă al acestei biserici, de aceea localnicii au numit-o “Cuibul cu Barză”.

Începuturile acestui sfânt lăcaş se pierd în istorie. Primele ştiri cu privire la existenţa unei biserici pe locul celei actuale le avem abia în secolul al XVIII-lea, când aflăm că pe latura de sud a Podului de Pământ (ulterior strada Ştirbei Vodă), înainte de intersecţia cu strada Berzei, exista o mică biserică, ce se ruinase înainte de anul 1760. O ştire din 1766 vorbeşte de o biserică zidită de Anastasia Cantacuzino în mahalaua “Podul de Pământ”.

În locul acestei biserici a fost construită o nouă biserică, mai mare, de către “piosul creştin Clucerul Dona şi soţia sa Zamfira, cam pe la anul 1760”, având hramul Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. După moartea ctitorilor, s-a aşezat în anul 1830 o lespede deasupra mormântului lor, aflat în naosul sfintei biserici, pe care este consemnat acest lucru.

Biserica a fost reparată succesic în anii 1853, 1877 (s-a reparat şi construit din nou turla cea mare) şi 1898, când biserica s-a reparat în mod radical cu concursul T. Dobrescu. Acum a fost pictată de către preotul-zugrav Vasile Damian, în stil neobizantin, s-au desfiinţat stâlpii care despărţeau naosul de pronaos, pridvorul a fost închis şi s-a adăugat un alt pridvor cu trei arcade acoladă. Biserica a fost cuprinsă în lista monumentelor istorice.

După stricăciunile produse de cutremurul din anul 1977, lăcaşul bisericii a fost consolidat începând din anul 1984, realizându-se trei centuri de beton armat legate între ele cu stâlpişori, consolidându-se şi turla de pe pronaos. Pe faţada de vest s-a aplicat un medalion de mozaic, iar pictura a fost curăţată şi împrospătată.

După terminarea lucrărilor de restaurare în anul 1987, biserica a fost trecută în rândul bisericilor ce trebuia demolate, pentru noua amenajare urbanistică a zonei Ştirbei Vodă. În cele din urmă, s-a găsit o cale de salvare a monumentului, executându-se translarea ei cu 12 metri spre sud, la data de 22 februarie 1988. Biserica Sfântul Ştefan – “Cuibul cu Barză” încheie astfel seria de monumente translate în Bucureşti de către echipa de specialişti condusă de ing. Eugen Iordăchescu.

Biserica a fost repusă în funcţiune şi resfinţită la data de 21 noiembrie 1990.

Biserica nu este vizibilă din stradă, ea fiind mascată de blocul de la intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu strada Vasile Pârvan. Accesul se face pe lângă bloc – există un indicator (vezi imaginile)

Adresa: Str. Ştirbei Vodă nr. 99bis, sector 1.

Biserica Sfânta Vineri Nouă

Această biserică a fost zidită în anul 1854, de către negustorul Nicolae Eftimiu, punând-o sub patronajul Cuvioasei Parascheva, Marelui Mucenic Haralambie şi Sfântului Ierarh Nicolae, numind-o biserica “Sfânta Vineri Nouă” din Bucureşti, Uliţa Târgoviştei, azi Calea Griviţei.

Sfântul Haralambie a fost prăznuit cu ceremonial deosebit până în anul 1870, numindu-se Cel mic, iar Sfântul Ierarh Nicolae n-a mai fost sărbătorit, hramul principal rămânând Cuvioasa Parascheva – “Hramul cel Mare”, care se prăznuieşte în această biserică cu mult fast, la 14 octombrie.

Biserica a fost înregistrată de la început de către Nicolae Eftimiu şi soţia sa, Floarea, ctitorii bisericii, cu avere în bunuri imobiliare şi obiecte de cult.

Forma principală a bisericii a fost aceea de cruce (plan treflat), cu o arhitectură a stilului vechi creştin, cu altar, naos şi pronaos, având o singură cupolă şi fiind acoperită cu şindrilă.

După moartea ctitorului ei, în 1862, biserica a fost reparată în 1866, apoi radical în anii 1888 şi 1910.

Biserica din Uliţa Târgoviştei, aflându-se în raza Gării de Nord, înfiinţată posterior bisericii, in 1931, după o existenţă de 77 ani, a fost expropriată şi demolată de C.F.R., în scopul măririi şi înfrumuseţării Gării de Nord, în data de 3 mai 1931.

Cu o parte din fondurile primite din exproprierea menţionată, s-a construit în Calea Griviţei 197, pe terenul bisericii care a mai rămas, o capelă care a fost inaugurată şi dată cultului la 14 octombrie 1931. Cu acest prilej, şi tot din fondurile menţionate, s-a construit, alături de biserică, casa parohială cu etaj şi subsol, destinată personalului bisericesc.

După 14 ani de existenţă, în 1944, capela este distrusă din cauza bombardamentelor aviaţiei străine.

Din fondurile rămase de la exproprierea din 1931, în anul 1937 s-a cumpărat de la proprietarul Bologa din B-dul Titulescu şi de la alţii, terenul pe care, la 14 octombrie 1940, se pune piatra de temelie a bisericii actuale.

Biserica s-a zidit din beton şi cărămidă, între anii 1940-1942, de către Întreprinderea Tiberiu Erimia, după proiectul arhitectului Dimitrie Ionescu-Berechet şi, deşi neterminată, a fost dată cultului în anul 1944.

Lucrările au fost reluate în anul 1949, biserica fiind înzestrată cu tot mobilierul necesar – străni, ancadramente pentru icoane, Sfânta Cruce din altar, sfeşnice, candelabre, icoane etc., iar între anii 1930-1953 s-a efectuat pictura în tehnica “frescă”.

Dacă arhitectura bisericii Sfânta Vineri Nouă nu o imită întrutotul pe aceea a Sfintei Sofia din Constantinopol, care este capodopera desăvârşită a picturii bizantine, se inspiră totuşi din stilul ei şi a mânăstirii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş.

Planul bisericii, dezvoltat monumental, este clasic muntenesc, treflat cu trei abside. Pridvorul a fost evitat pentru a se da monumentului o intrarea caracteristică legată de motivul predominant şi principal al marii arcade din faţada ce cuprinde o vastă decoraţiune din mozaic. Peste spaţiul larg, cu o vizibilitate deosebită şi acustică perfectă, se ridică pe patru arc-dublouri cupola Pantocratorului, aflată în mijlocul naosului, cu o înălţime de 42 de metri, având la baze arcuri moldoveneşti, în stilul bisericilor lui Ştefan cel Mare.

Ca elemente noi, arhitectul a ales verticalitatea arhitecturii, mai ales la altar, cele cinci arcade mari ce decorează faţada principală dând bisericii originalitatea specifică.

Un alt punct de atracţie îl constituie acoperirea pereţilor cu o frescă de o nuanţă excepţional de rară şi delicată, de vaste proporţii, caracteristică stilului tradiţional ortodox.

Suprafaţa picturii reprezintă peste 1600 mp, iar numărul figurilor pictate depăşeşte cifra de 2200, în care sunt înfăţişate Sfânta Treime, Maica Domnului, Îngerii, Patriarhii Vechiului Testament, Profeţii, Sfinţii Apostoli, Martirii, Mărturisitorii, Preacuvioasele femei etc.

Pe frontispiciul bisericii se profilează chipul Cuvioasei Parascheva, executat într-o viziune monumentală din mozaic veneţian (de Murano) şi colorat adecvat ansamblului arhitectonic al faţadei bisericii.

În anul 1992, biserica a fost împodobită cu a catapeteasmă din lemn de stejar, sculptură realizată de meşteri populari moldoveni, menţinându-se icoanele de la biserica veche din Uliţa Târgoviştei.

Adresa: Şos. Nicolae Titulescu nr. 157, sector 1.